Efectul puternic pozitiv pentru Bursa de Valori București al listării Hidroelectrica (H2O), într-o ofertă record de 9,2 mld. lei prin exit-ul Fondului Proprietatea în vara lui 2023
Fondul de investiții Fribourg, controlat de omul de afaceri Ion Sturza, fost premier al Republicii Moldova, are drept „ambiție“ marcarea unui exit parțial din acționariatul magazinului
actori din comerțul modern local aproape s-a înjumătățit în ultimii mai puțin de 15 ani după ce această piață a fost reorganizată din temelii ca urmare a unor trazacții și a unor exit-uri
, aplicația mobilă de taxi vândută în urmă cu doi ani indirect către gigantul german Daimler, a investit până acum în cinci start-up-uri, iar din prima investiție a făcut deja și exit
Pe 28 mai 2021 în cadrul emisiunii ZF Deschiderea de Astăzi: Săptămâna fondurilor mutuale, în care redactorii ZF discută de la A la Z despre plasamentele în fonduri, precum primii...
Elefant.ro, magazinul online controlat de compania Universal Online Promotion SRL a fostului premier moldovean Ion Sturza, țintește anul acesta o cifră de afaceri de trei ori mai mare
administrație al firmei de brokeraj BRK Financial Group (simbol bursier BRK) a anunțat pe bursă că la registratura societății a fost depusă o solicitare a acționarului Global Consult SRL