Teilor Holding a anunțat joi că a angajat doi consultanți pentru a analiza opțiunile de finanțare prin piața de capital, inclusiv o potențială ofertă publică inițială de acțiuni pe
Trei subsidiare ale Grup Șerban Holding cer insolvența după ce Interagroaliment, principala companie din grup, a intrat în procedură la sfârșitul lunii aprilie 2.
preia activele de producție ale combinatului chimic Azomureș din Târgu Mureș, după șase luni de negocieri cu grupul elvețian Ameropa, proprietarul Azomureș prin intermediul TIPA Holding
care a condus departamentul financiar al Profi timp de cinci ani, a fost numit director financiar al Carrefour România, în contextul preluării lanțului de magazine de către Pavăl Holding
Paval Holding, vehiculul de investiții controlat de Dragoș și Adrian Pavăl, fondatorii rețelei de magazine de bricolaj Dedeman, a achiziționat o participație de 5% din afacerea antreprenorială
BRD a acordat o finanțare de 16 mil. euro companiei Vrancart Adjud (simbol bursier VNC), producător de hârtie igienică și carton ondulat controlat de SIF Banat-Crișana și cu Pavăl Holding
Media Development Investment Fund (MDIF) din SUA a achiziționat o participație minoritară în cadrul Wirtualna Polska Holding pentru 6 milioane de zloți (1,32 milioane de euro), scrie
Signa Holding, deținut de magnatul austriac Rene Benko, a depus cerere de insolvență după ce un ultim efort de a obține finanțare de urgență a eșuat, acesta devenind una dintre cele
Damen Shipyards, care la jumătatea lui 2018 a intrat în acționariatul șantierului naval Damen Mangalia, cere rezilierea contractului legal de funcționare a asocierii dintre Damen Holding