Pluri Consultants, care în 2021 a raportat 855.000 de lei afaceri cu un profit net de 343.100 de lei, este cea care l-a recrutat și pe Bogdan Badea în funcția de CEO al Hidroelectrica
Planul pentru listarea producătorului Hidroelectrica pe bursă în acest an merge înainte, iar prospectul pentru listare va fi depus la autoriatea de reglementare (ASF) în a doua parte
completeze un sondaj pe zf.ro prin care aceștia să răspundă la cinci întrebări cu privire la planurile pe care ei le au în legătură cu listarea producătorului de energie electrică Hidroelectrica
Cu 5,77% s-au apreciat acțiunile producătorului de energie electrică Hidroelectrica (H2O) în ședința din 12 iulie, prima de tranzacționare pentru cea mai valoroasă companie a statului
Producătorul de energie electrică verde Hidroelectrica (simbol bursier H2O) a anunțat vineri la Bursa de Valori București că Bogdan Badea, președintele directoratului, a cumpărat 3.394
Un singur investitor a subscris 500.000 de acțiuni Hidroelectrica în jurul orelor prânzului în prima ședință de ofertă de listare a producătorului de energie electrică la Bursa de Valori
Intrată oficial în linie dreaptă începând cu săptămâna trecută, listarea Hidroelectrica – cea mai profitabilă companie din portofoliul statului român – promite să ducă ulterior la distribuirea
instituționali, români și internaționali pot subscrie în cea mai mare ofertă de vânzare de acțiuni din istoria Bursei de Valori București, maximum 8,8 miliarde de lei pentru 17,34% din Hidroelectrica
Joi dimineață, pe 6 iulie, Bursa de Valori București a procesat în sistemul său tranzacții cu acțiuni Hidroelectrica (H2O) în valoare de 1,8 miliarde de lei aferente tranșei micilor
Cea mai mare ofertă de vânzare de acțiuni din istoria României a ajuns la final, iar acțiunile Hidroelectrica (H2O) au fost subscrise în cele opt zile de 4,7 ori pe tranșa micilor investitori