Start-up-ul românesc MEDIjobs, platformă online de recrutare în domeniul medical, a atras investiții de 900.000 dolari de la fondul de investiții Gapminder și alți investitori de tip
În plină pandemie, când multe cabinete medicale private își închideau porțile, Daniela Ionescu, medic primar ORL, a mutat consultațiile în online și ulterior, după ce avea deja pacienți
Rețeaua Regina Maria, al doilea cel mai mare jucător din piața privată de sănătate după cifra de afaceri, anunță că a deschis un centru medical în Timișoara, după o investiție de 8
SC Producție Energie Verde SRL a fost înființată la Cluj-Napoca în anul 2008, din inițiativa companiei italiene Nordelettrica Impianti Srl, care are o experiență de 25 de ani în proiectarea
Claudiu Brînzan, membru în CA al SRTV, și Mihai Voicu, din CA al SRR, au fost găsiți incompatibili de către Agenția Națională de Integritate (ANI), care a constatat că aceștia sunt
Compania Ambulanța BGS Medical Unit, cel mai mare operator privat care oferă servicii de ambulanță, controlată cu pachet majoritar de acțiuni de familia Oprea, estimează că va finaliza