necompensat prin efectele economice așteptate, criza economică fiind absorbită în special de către salariați și veniturile acestora, potrivit unui studiu realizat de Organizația Internațională
Dante Internațional, compania care administrează gigantul din retailul online eMAG, a raportat la Finanțe pentru anul 2020 un profit net de 107,3 mil. lei, cu 117% mai mare decât în
Primul hotel din Alba Iulia afiliat la un lanț international va fi inaugurat în al doilea trimestru din 2024 sub brandul Mercure, deținut de grupul francez Accor.
Bipmobile, companie de transport internațional de mărfuri înființată în 2002 la Timișoara de antreprenorul Adrian Minea, vizează în 2022 o creștere a cifrei de afaceri cu cel puțin
Actiunile Alphabet (GOOG), compania-mamă a Google, s-au apreciat în ședința de tranzacționare de vineri cu 10,45% pe bursa electronica Nasdaq, până la 1,250,41 dolari pe acțiune, d...
Istanbul Airport a fost desemnat Platinum Winner la categoria aeroporturi, fiind considerat lider mondial în materie de performanță și fiabilitate operațională.
să combine cele mai mari două companii de rafinare ale țării, PKN Orlen și Lotos Group, pentru a crea un grup capabil să concureze cu succes cu marile companii de pe piețele internaționale
Indicele bursei londoneze FTSE 100 a urcat cu peste 0,4% miercuri, 11 august, în timp ce indicii burselor din Frankfurt (DAX) și Paris (CAC) au crescut cu circa 0,1% și, respectiv,...