Din BET, cele mai mari evoluții au fost consemnate de emitentul BVB (2,42%), Hidroelectrica (1,59%), Fondul Proprietatea (1,57%), Digi (1,22%), Transgaz (0,88%) și Nuclearelectrica
urcat cu 1,7% în ședința de miercuri, 11 martie, susținut în principal de creșterile înregistrate de companiile de stat din energie listate la Bursa de Valori București, precum Hidroelectrica
Acțiunile Transelectrica urcau cu 1,7% la ora publicării știrii, în timp ce One United Properties creștea cu 1,4%, Transgaz cu 1,1%, OMV Petrom cu 0,9%, iar Hidroelectrica și TeraPlast
Compania de stat Hidroelectrica (simbol bursier H2O), cel mai mare producător de energie electrică din România și cel mai mare emitent listat la Bursa de Valori București în funcție
cu americanii de la Lockheed Martin și o finanțare nerambursabilă de 310 mil. lei prin PNRR – a avut luni tranzacții mai mari la Bursa de Valori decât blue chip-uri precum Hidroelectrica
Datele Bursei de Valori arată o evaluare de 54,8 miliarde de lei pentru Petrom, față de 54,2 miliarde de lei pentru Hidroelectrica pentru 3 octombrie.
Hidroelectrica are acum o valoare bursieră de 11,2 miliarde de euro, statul mai deține 80% din companie, iar guvernul ar putea scoate la vânzare încă 20% din acțiuni, ceea ce ar fi