Finlanda reinclude săptămâna de lucru de patru zile pe agenda politică
Stânga politică a inclus imediat rezultatele în campania sa electorală.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
Stânga politică a inclus imediat rezultatele în campania sa electorală.
Erik Sledinschi a început să joace baschet la șapte ani, iar cinci ani mai târziu pregătirea sa a trecut la nivelul următor, către performanță.
Street a majorat randamentul general al pieței bursiere americane sub conducerea președintelui Joe Biden, indicele de referință S&P 500 înregistrând o creștere de 34% de la învestirea sa
Șeful Japonica Partners, Paul Kazarian, a dezvăluit faptul că firma sa de investiții analizează oportunități de pe piața Greciei, adăugând că activele de stat au nevoie de un management
Bugetul pentru 2019 al OMV Petrom SA(statul român deține 20%), compania pe care sunt înregistrate activitățile de explorare și producție ale grupului petrolier, confirmă așteptările
E ca și cum, un deceniu de-acum înainte, gigantul american Exxon Mobil ar fi detronat din poziția de cea mai mare companie petrolieră a lumii de rivala sa din mica Portugalie, de aproximativ
Gigantul de ride-hailing Didi Chuxing testează moneda digitală chineză ca metodă de plată pe platforma sa, în cadrul a ceea ce ar putea deveni una dintre primele aplicări în lumea reală
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind un posibil abuz de poziție dominantă de către Dante International SA, compania din spatele eMAG - liderul pieței locale de retail
Pentru guvern dedline-ul a sosit: trebuie să decidă dacă fie adoptă noul Cod fiscal - cu linia sa de forță trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat - fie amână sau
Asa ca am rugat colegii sa sune la furnizorii nostri de echipamente si…