Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, a terminat primele nouă luni ale anului cu un profit net 3,5 mld. lei, cu 37% mai mare față de cel din perioada similară
„Probabil vom termina anul cu 110.000 de prosumatori și cu 1.500 MW de capacitate (similar cu centrala de la Cernavodă ca și capacitate, dar cu un randament de funcționare de circa
Lichiditatea a însumat 87,5 mil. lei, dintre care 65 mil. lei pe cele două piețe de acțiuni, 12 mil. lei pe segmentul de obligațiuni și titluri de stat, 6,6 mil. lei pe certificate
Nici nu s-a lăudat bine Ministerul Finanțelor că a terminat de rescris Codul fiscal că s-a și grăbit să-i anunțe modificarea, în sensul creșterii taxelor pe proprietate - clădiri și
Jidvei, unul dintre cei mai mari producători de vinuri de pe plan local, controlat de familia Necșulescu, a terminat anul trecut cu afaceri mai mari cu aproximativ 10%, arată datele
România, al doilea mare producător de gaze naturale din UE, a terminat anul trecut cu unul dintre cele mai ridicate prețuri la gaze pentru consumatorii industriali, după cum arată datele
Romgaz (SNG) a terminat anul trecut cu un business de 9 mld. lei și cu un profit net de 2,8 mld. lei, după cum arată raportările financiare ale companiei publicate recent pe BVB.
Samsung Electronics a anunțat marți că profitul operațional pentru trimestrul care s-a terminat în luna septembrie a scăzut cu mai mult de jumătate față de aceeași perioadă a anului
Banca Centrală Europeană nu a terminat cu extinderea programului său de achiziții de active, potrivit economiștilor, în pofida comentariilor recente ale strategilor privitoare