„Toate companiile care utilizează cupoane valorice vor fi afectate, cu precădere lanțurile de magazine, producătorii, prestatorii de servicii, precum și firmele care emit sau intermediază
Agențiile de turism contorizează una câte una rezervările pentru perioada sărbătorilor de iarnă, însă scăderile ajung până la 80% față de aceeași perioadă a anului trecut. Last min...
Rețeaua Medicală Wellborn, operată de firma Promed System, a inaugurat zona de ambulatoriu a spitalului din zona Militari, în urma unei investiții de 2 milioane euro, următorul pas...
asigurări din România, parte a grupului Uniqa, s-au aliniat măsurilor impuse de autorități, astfel că începând cu data de 16 martie 2020 companiile își vor desfășura activitatea în regim
de telemuncă sau muncă de la domiciliu, noile modificări prevăd că organizarea activității în regim de telemuncă nu mai este doar o recomandare, ci o obligație.
De la începutul acestui an, întreaga energie livrată de furnizori populației este luată de pe piața liberă. Deja un casnic din zece a ales un alt furnizor de energie sau un aboname...
Circa 95% dintre angajații Stefanini, companie specializată în furnizarea de servicii și soluții IT în regim outsourcing, lucrează în regim de telemuncă încă din martie 2020 și vor