„O activitate foarte importantă a fost transpunerea situațiilor financiare din 2019-2021 în sistemul IFRS (standarde internaționale de raportate financiară – n.r.) și auditarea acestor
„Probabil că Investitorilor de retail le va fi complicat să se familiarizeze cu astfel de instrumente (derivate – n.r.), deși cred că există și investitori care ar aprecia astfel de
De multe ori avem același interes – cum a fost și la Fondul Proprietatea, să încercăm să ne punem și noi oameni (în conducere – n.r.) pentru că avem tot dreptul la cât de mulți bani
Acum câteva zile a fost un comunicat al celor de la Moody’s în care atrăgea atenția că această instabilitate (politică – n.r.) ar putea să aibă un impact.
„Sunt multe aspecte care se suprapun aici (în evoluția BVB – n.r.): numărul de investitori crește de la o lună la alta, la fel și valoarea investițiilor.
„Deocamdată, tranzacțiile (cu acțiuni de la BVB – n.r.) sunt destul de slabe, ultimele zile s-au încadrat pe un trend descendent din punct de vedere al volumelor (…) Sunt foarte
„Știrea zilei (de 20 august – n.r.) a fost drona distrusă în zona platformei Neptun Alpha, care, din păcate, se află în zona economică exclusivă a României și nu beneficiază de protecția