Piața de IT din România s-a maturizat, a crescut, și a crescut și cererea pentru soluții, pentru tehnologii avansate pe segmentul enterprise, a afirmat Gabriel Pavel, director de vânzări
două ne plasează pe ultimul loc în Uniunea Europeană, potrivit unui studiu ONU care a analizat toate țările din lume, a spus Bogdan Belciu, Partener, Management Consulting, PwC Romania
Piața avocaturii este una dintre puținele din România unde lupta se dă în continuare în special între jucători locali, numele străine active putând fi numărate pe degete.
Stefanini România, furnizorul local de servicii de suport IT al grupului brazilian cu același nume, are în plan să recruteze anul acesta 30 de specialiști IT juniori în centrul din
În timp ce România este în centrul unor emoții sociale nemaiîntâlnite în ultimul sfert de secol, piața de capital de la București reușește una dintre cele mai bune evoluții bursiere