Firma de avocatură Filip & Company a asistat grupul Holde Agri Invest cu privire la contractarea unui credit sindicalizat în valoare de 30,5 milioane de lei și 26,7 milioane de euro
listată pe piața AeRO a Bursei de Valori București sub simbolul SMTL, și lider național în construirea de centrale electrice fotovoltaice pe acoperișurile clădirilor, a contractat un credit
Această perioadă este printre cele mai bune pentru achiziția unei locuințe prin credit bancar, având în vedere că rata la un credit pe 25 de ani ajunge la jumătate din salariul mediu
Raiffeisen Bank a decis să ofere asistență personalizată, în timp real afacerilor care întâmpină greutăți semnificative în contextul pandemiei de coronavirus COVID 19 și a început să
Băncile finanțatoare sunt Banca Comerciala Română, BRD Group Société Générale și Erste Bank, iar scadența împrumuturilor este de 7 ani, potrivit datelor transmise de reprezentanții
Fermierii sunt optimiști în ceea ce privește anul agricol 2023 din perspectiva evoluției culturilor de grâu, rapiță, orz, orzoaică, așteptând producții bune la aceste culturi.
Potrivit lui Hilal Elver, raportor special al ONU, jumătate din forța de muncă din sectorul agricol al Italiei este alcătuită din migranți, majoritatea fără acte, scrie Euractiv.
Compania britanică Velcourt, unul dintre cei mai mari proprietari de terenuri din Marea Britanie, condusă de milionarul britanic James Townshned, a intrat într-un joint-venture cu