dulciuri Poiana din Brașov a fost cumpărată de retailerul german Lidl și se transformă în magazin și hotel, iar fabrica Ursus din Cluj, una dintre primele mari fabrici de bere din România
Compania americană de outsourcing Computer Generated Solutions (CGS) va deschide al patrulea centru de suport de pe piața locală la Târgu-Jiu, unde va angaja pentru început circa 100
Pentru a transforma centrul comercial în clădire de birouri, așa cum se vehiculează în piața imobiliară, omul de afaceri grec Ioannis Papalekas, actualul proprietar al City Mall, trebuie
Grupul francez Atos, unul dintre cei mai mari integratori de soluții IT din Europa, și-a extins prezența pe plan local, deschizând un nou centru la Timișoara, specializat în securitate
Compania britanică Euroanswer, specializată în servicii de outsourcing, care are două centre în România în Galați și București a ajuns la 200 de angajați la Galați după ce a recrutat
Consiliul Județean Sibiu a finalizat o investiție de circa 700.000 de lei (150.000 de euro), finanțată din fonduri de la bugetul local, pentru înființarea unui centru județean de coordonare
Furnizorul de soluții software Star Storage va demara o investiție de peste 4 mil. euro în realizarea unui centru de date în parcul industrial Tetarom III din Jucu, județul Cluj.