Trei economiști, respectiv Elena Giurea, Ion Popa și Adrian Stăvaru, și un expert în comunicare, Oana Crețu, și-au depus candidatura pentru una din cele două poziții disponibile, urmând
din șapte membrii îi reunește pe vicepreședintele Cristian Bușu, fost secretar de stat în Ministerul Energiei, Anina Radu, Radu Hanca, Ana Barbara Bobircă, Nicolae Stoian și Carmen Popa
Publică, Ioan Dascălu, chestorul șef Adrian Romanică din cadrul Direcției Generale Management Operațional, comisarul-șef Cristian Lațcău, director general al DGIPI, chestorul șef Liviu Popa
la bursă nu au fost publicate nici numele cumpărătorului și nici cel al vânzătorului, dar pachetul tranzacționat este identic cu deținerile celor trei acționari persoane fizice: Popa
Carbochim are o capitalizare de 34 milioane lei, acționarul principal fiind Mircea-Pietro Ionescu, cu 25%, urmat de Dorin Viorel Popoviciu, cu 13%, Titus Georghe Popa, cu 12,5% și Electroarges
Echipa de avocați a fost coordonată de Cornel Popa (Partener), Silvana Ivan (Partener) și Alexandra Pereș (Partener), precum și Nisa Jecu (Managing Associate).
„Avem un rezultat concret care reflectă acoperirea reală cu semnal de voce în întreaga țară“, a afirmat Cristin Popa, director executiv al ANCOM în cadrul unui eveniment.
Se aprobă, începând cu data prezentei, revocarea din funcția de administrator al Altex Service Center – S.R.L. a dnei Manuela Maftei și a doamnei Pătruț-Popa Gabriela-Florentina
oameni, avem această capacitate și va fi o creștere transformațională pentru România pentru că este o meserie bine plătită și se dezvoltă în totalitate pe privat“, a declarat Marian Popa
lei, iar prețul de adjudecare a fost de 8.184.687,50 lei, câștigătorul fiind OMNIASIG Vienna Insurance Group SA, care va deveni astfel un nou acționar al PAID”, a transmis Alina Popa