Grecia a ajuns la fundul sacului și le cere creditorilor „să-și facă partea lor de compromis“
„Acum este timpul ca instituțiile (n.r. creditorii internaționali) să-și facă partea.
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
3524 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
„Acum este timpul ca instituțiile (n.r. creditorii internaționali) să-și facă partea.
în ce privește plata sumelor notificate, deoarece nu sunt îndeplinite condițiile de acordare a despăgubirilor pentru pierderile de mediu suferite de societate (OMV Petrom – n.r
Hotărârea de Guvern a fost semnată astăzi (vineri – n.r.)”, a spus Ungureanu.
. “La fel ca investitorii instituționali din România, cu care sindicatul (consorțiul de intermediere -n.r.) a avut o întâlnire specială de promovare în luna februarie, și la
. “La fel ca investitorii instituționali din România, cu care sindicatul (consorțiul de intermediere -n.r.) a avut o întâlnire specială de promovare în luna februarie, și la
“Este un subiect deschis (salariul directorului -n.r.), care nu este decis de noi.
. “Nu aș percepe ca pe o condiționare (a UDMR – n.r.) și nici nu-mi place să gândesc în acest fel termenii coaliției noastre.
să spună și Comisiei Europene și cetățenilor din România de ce nu au intrat în vigoare cele trei Coduri (Codul de Procedură Civilă, Codul Penal și Codul de Procedură Penală – n.r
“Se așteaptă propunerea din partea Președinției României privind directorul SIE în așa fel încât acesta să intre pe procedurile parlamentare mâine (marți – n.r.).
. “POS DCA a fost notat cu 2. 2 este un calificativ bun (calificativele sunt de la 1 la 5, 1 fiind cel mai bun iar cinci cel mai slab – n.r.), deci nu există probleme