Agricover Holding, un grup controlat de omul de afaceri de Jabbar Kanani, care distribuie produse fitosanitare, îngrășăminte, biostimulatori, motorină și semințe, se ocupă cu comerțul
Vrancart Adjud (simbol bursier VNC), producător de carton ondulat și hârtie igienică controlat de SIF Banat-Crișana (SIF1) și Paval Holding, vehiculul de investiții al fraților Pavăl
Pavăl Holding, vehiculului de investiții al fraților Adrian și Dragoș Pavăl de la Dedeman, prin care aceștia investesc și la Bursa de Valori București, a înregistrat în 2023 un profit
Waldevar Holding, grup specializat în proiectarea și construcția de parcuri fotovoltaice, va deschide o fabrică în care va produce structuri pentru panourile solare plutitoare, un segment
IBB-HIB România, o companie de construcții din București, deținută de familia Crăciunescu, are în derulare proiecte în valoare de 270 de milioane de euro, cu termen de finalizare până
De cealaltă parte, vor participa la dezbatere manageri și antreprenori precum Olan Vasile, CEO al Agricola Holding Mangalia, Radu Ruse, managing director la Șantierul Naval Constanța
2020 - un an de cumpănă pentru fermierii români -, dar și din anii anteriori a condus la creșterea cererii de sisteme de irigații, susține Dragoș Zainea, director general al BNY Holding
Agricover Holding, business antreprenorial din agricultură care în primăvara lui 2023 a încercat să se listeze la Bursa de Valori București, a raportat pentru primul semestru din 2023