Hidroserv, societate aflată în insolvență și controlată de Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică și una dintre cele mai profitabile companii de stat din România
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică și cea mai profitabilă companie de stat din România, vrea să contracteze un credit pentru emiterea de scrisori de garanție
Acțiunile producătorului de energie verde Hidroelectrica (H2O) s-au apreciat luni, 27 noiembrie, cu 1,16% la Bursa de Valori București, pe fondul unor tranzacții de 28 de milioane de
Acțiunile companiei de stat Hidroelectrica (simbol bursier H2O) au urcat joi, 16 aprilie cu 3,1% și au bifat un nou maxim istoric de 160 de lei per unitate, care a dus valoarea de piață
Printre acestea se numără rolul de joint global coordinator în IPO-ul de 2 mld. dolari al Hidroelectrica, cea mai mare listare realizată vreodată pe Bursa de Valori București, dar și
Hidroelectrica (simbol bursier H2O), cel mai mare producător de energie controlat de statul român, a anunțat miercuri la Bursa de Valori București că producția de energie electrică
Hidroelectrica, cea mai mare companie din România după capitalizare, a lansat procedura de selecție pentru două poziții-cheie în conducere – director general (CEO) și director financiar
Hidroelectrica (H2O), Banca Transilvania (TLV) și Nuclearelectrica (SNN) distribuie în următoarele zile dividende de 6,5 miliarde de lei, dar entuziasmul investitorilor ar putea
Cele mai mari creșteri din structura BET au fost consemnate de BRD SocGen (2,6%), Antibiotice Iași (2,2%), OMV Petrom (1,9%), Hidroelectrica (1,2%) și Transport Trade Services (1,1%