Producătorul de materiale de construcții TeraPlast Bistrița (TRP) a încheiat anul 2021 cu un profit net consolidat de 44,6 milioane de lei, rezultat care nu include sumele aferente exit-urilor
Sectoarele care emit cel mai mult și au o pondere mare în emisii, și aici vorbim de energie, aceste sectoare vor fi obligate să se transforme prin forța reglementărilor sau vor plăti
De la înființare și până în prezent, Meta Estate Trust a investit peste 24 milioane de euro în 25 de proiecte imobiliare, realizând până acum exit total din 8 dintre acestea.
cele mai importante fonduri de Private Equity din CEE, cu investiții totale de peste 2,2 miliarde euro în 151 de companii din regiune și 4,2 miliarde euro venituri înregistrate din exit-uri
Compania Grand Development este condusă de Ionuț Nicolescu, după ce a realizat exit-ul din compania de consultanță imobiliară SVN Romania și holdingul imobiliar Meta Estate Trust, companii
De asemenea, Aleksandar Dragicevic, principal la MidEuropa, fondul de investiții care face exit din businessul Profi, a participat la dezbatere și a vorbit despre tranzacția în sine
Ca structură, ne place să facem un parteneriat cu antreprenorul, să investim împreună, să dezvoltăm compania împreună, spre un exit de success, în 3-4 ani.
în primul semestru din 2019 afaceri de 364,7 milioane de lei, în creștere cu aproape 7% față de perioada similară a anului precedent, în contextul în care în 2018 Agricola a făcut exit