Activele ArcelorMittal Hunedoara vizate de tranzacție constau, în principal, în echipamentele și instalațiile de producție, materialele și stocurile, precum și terenurile și clădirile
Principalele cauze rămân mijloacele de încălzire improvizate sau defecte, coșurile de fum necurățate și instalațiile electrice nesigure. ”Un incendiu înseamnă pierderi importante și
Din totalul ambalajelor predate în cursul anului trecut, ponderea celor care au intrat în instalațiile de reciclare a fost de 98% la plastic și 90% la metal și sticlă.
În final, rata de reciclare la 9 luni, reprezentând cantitatea de ambalaje intrată în instalațiile de reciclare raportat la cantitatea pusă pe piață, este de 79% la plastic, 75% la
Romgaz a investit în jur de 60 mil. lei (13,5 mil. euro) acum doi ani în stația de comprimare Roman după ce studiile geologice au arătat că instalația ar putea crește gradul de recuperare
Noua instalație reprezintă ultima etapă din planului de investiții al companiei pentru perioada 2014-2016, în valoare totală de 33,5 milioane de lei, orientat în mod special pe asigurarea
în 2005 și este foarte apreciată de chiriași pentru facilitățile moderne de economisire a energiei, cum ar fi iluminarea inteligentă, sistemele de control ale temperaturii și instalației
Portofoliul de produse al Grupului este structurat pe sase linii de business: Instalatii & Amenajari, Profile tamplarie, Granule, Panouri termoizolante, Structuri metalice zincate
Conform ucrainenilor, proprietarii fabricii de ambalare a cărnii au fost informați că vor trebui să predea instalația gratuit pentru a păstra cadavrele rușilor căzuți.
„Pentru anul 2023, estimările sunt pentru o producție de 2700 Mwh; Investiția în instalația de încălzire cu tuburi radiante, avand ca resursă peleții, ne va asigura cel puțin o menținere