Mi-e greu să fac estimări, e posibil orice scenariu, inclusiv revenirea la recesiune în câteva luni, în Marea Britanie, UE și chiar global, a spus Nicu Grigoraș, analist șef la Intercapital
„200 de miliarde de euro poate că nu pare mult în comparație cu economia globală, dar în contextul slăbirii cererii globale este o problemă semnificativă“, spune Tilford, făcând
Dezintegrarea Europei a devenit cea mai nouă sursă de anxietate pentru o elită globală care de-abia se împăcase cu ideea că personaje ca Donald Trump pot ajunge să conducă țări precum
Citibank, o asociație bancară națională organizată în conformitate cu legile SUA, a emis 2,5 milioane de certificate de depozite globale (GDR-uri) OMV Petrom la bursa de la Londra,
Beijingului ca răspuns la dominația occidentală în regiune prin organizații financiare ca Banca Mondială, se mărește și odată cu ea crește rolul Chinei de jucător financiar și economic global
Aproximativ 30% dintre liderii de afaceri din lume consideră că ritmul creșterii economice globale va scădea în următoarele 12 luni, procentul fiind de aproape 6 ori mai mare față de
China este dispusă să colaboreze cu Rusia pentru a duce ordinea globală „într-o direcție mai justă și mai rezonabilă”, a spus principalul diplomat al Beijingului, subliniind profunzimea
De altfel, acțiunile globale marchează cea mai accentuată rundă de declinuri din ultimele două săptămâni, pe măsură ce investitorii internaționali continuă să monitorizeze cu atenție
Ark, economist și strateg-șef la The Conference Board, o asociație de business, vine cu o idee încurajatoare: după un deceniu de pierdere de ritm aproape continuă, productivitatea globală