Corsar Online, compania care administrează cel.ro - al doilea mare magazin online cu profil preponderent IT&C de pe piața locală, a înregistrat în ultimul trimestru al anului precedent
Producătorul de articole din faianță pentru menaj Cesiro din Sighișoara, județul Mureș, mizează în acest an pe o cifră de afaceri de 134,5 mil. euro (aproximativ 30 mil. euro), în creștere
Mai multe grafice și tabele din domeniul Retail&Agrobusiness Mai multe grafice și tabele din domeniul Agricultură Mai multe grafice și tabele din domeniul Business Construct Mai mu...
Președintele Sed Lex, Vasile Marica, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, legat de funcționarea relațiilor ANAF-PG-SRI, că ofițerii SRI erau de fapt șefi ai instituției, iar cei din
Însă, o astfel de flexibilizare nu poate conduce la încălcarea principiilor fundamentale aplicabile relațiilor de muncă, în special a celui privind egalitatea de tratament în ceea ce
In ultimile zile am incercat sa aflu cum se va aplica impozitul pe cladire pentru persoanele fizice care au inregistrat PFA-uri sau SRL-uri in propriile apartamente.
SIF Moldova (simbol bursier SIF2) va investi 2,5 milioane de euro într-o plantație de afine, afacere care va fi derulată printr-una din firmele subsidiare, Agrointens SRL.
Gigantul elvețian din comerțul cu cereale Ameropa Grains a cumpărat în aprilie anul trecut un siloz și infrastrutura aferentă din județul Timiș de la compania locală Intercereal SRL
Compania Robert Bosch SRL intră pentru prima dată în topul celor mai valoroase companii de pe piața locală, cu o valoare de 220 mil. euro, pe locul 100.