Unu din cinci români este atent la cumpărăturile efectuate, urmărește reducerile și menține evidența veniturilor și cheltuielilor în mod regulat pentru a se bucura de stabilitate financiară
plan local a celor două companii, dat fiind că acestea au mai multe produse și servicii complementare în portofolii decât concurente, potrivit lui Raoul Ros, șeful Alcatel-Lucent România
revoluție în modul în care accesăm și dezvoltăm industria de calcul, cloud computing și o alta privind zona în care interacționăm, a spus Ciprian Jichici, Microsoft Regional Director, România
Alex Rotariu, Senior Consultant, Taxe Directe Activitățile de cercetare-dezvoltare au reintrat, în ultimii ani, în sfera de interes a companiilor ce activează în industria auto din România
KFC, rețeaua de restaurante de tip de fast-food administrată de Grupul Sphera, a câștigat premiul internațional Global Grand Effie, în premieră pentru România, în cadrul celei de-a
Tranzacțiile de fuziuni și achiziții (M&A) din sectorul serviciilor financiare din România își vor menține, probabil, dinamica pozitivă în 2024, în prima parte a anului fiind așteptată
Eldrive România și MOON Power, parte a Porsche România, importatorul general al mărcilor Volkswagen, Audi, Seat, Cupra, Skoda, Das WeltAuto, au semnat un contract în valoare de peste