Pesimismul care a pus stăpânire pe aproape toată clasa de business ar trebui să dispară, piața din România fiind în continuare un teren fertil pentru creșterea businessurilor.
Albalact este un business transformat de Raul Ciurtin dintr-o afacere aflată într-o stare „dezastruoasă”, după cum povestea anterior antreprenorul, până la cel mai mare business din
ZF a început o serie de articole în care prezintă în câteva cifre-cheie modul în care au evoluat în ultimul deceniu companiile-lider de piață din economie.
Un singur medicament poate ajunge responsabil de jumătate din businessul unui gigant farmaceutic, cum este cazul Keytruda, cel mai vândut produs din portofoliul americanilor de la
Alina Ciocotișan, fondatoarea D E C O R I S S, un magazin online de mobilier decorativ de mici dimensiuni și obiecte din ceramică realizate la nivel local, afirmă că businessul său
Primăria Capitalei spune că lucrările la două dintre cele mai mari proiecte de infrastructură din Capitală vor fi încheiate până la finalul verii din acest an.
Astfel, cele cinci fonduri – Lion Capital, Evergent Investments, Transilvania Investments Alliance, SIF Muntenia și Infinity Capital Investemnts – aveau o deținere de 0,1% din capitalul