Fabrica de vată minerală din fibră de sticlă Isover de la Ploiești a fost redeschisă după doi ani de la întreruperea activității, printr-o investiție de 5 mil. euro în modernizarea
compania care administrează cel.ro - unul dintre cei mai mari retaileri online IT&C de pe piața locală, cu afaceri de 40 mil. euro anul trecut, este în discuții pentru achiziția Kelion Concept
Opt din zece români se gândesc frecvent la mâncare (fenomenul food noise), însă doar 9% înțeleg motivele, arată compania Novo Nordisk, într-un studiu de percepție național dedicat
Conducerea transportatorului de țiței Conpet Ploiești (COTE), companie controlată de stat, a convocat acționarii în adunare generală extraordinară pe 19 mai pentru a aproba majorarea
Wood&Company, cel mai mare jucător de pe piața bursieră românească din perspectiva tranzacțiilor intermediate, se așteaptă ca veniturile Conpet Ploiești să rămână stabile în următorii
Transportatorul de țiței Conpet Ploiești a încheiat primele șase luni din 2020 cu o cifră de afaceri de 204 milioane lei, în creștere cu 1,7%, și un profit net de 31,7 mil. lei, cu
Acțiunile Conpet Ploiești (simbol bursier – COTE) se apreciau luni după-amiază cu până la 1,5% la Bursa de la București după ce compania a anunțat că s-a dispus radierea sechestrului
Dragoș Pavăl și Adrian Pavăl, proprietarii retailerului de bricolaj Dedeman, au achiziționat un pachet de circa 550.000 de acțiuni la transportatorul național de țiței Conpet Ploiești
Frații Pavăl, fondatorii Dedeman, își continuă expunerile pe companiile energetice românști după ce au cumpărat, în data de 17 aprilie, 0,524 milioane de acțiuni Conpet de la Fondul
Costurile totale ale Conpet au crescut cu 7,8%, evoluție generată în principal de creșterea cheltuielilor cu personalul ca urmare a negocierii noului contract colectiv de muncă și a