Libra Bank, un jucător de talie mică specializat pe nișa profesiilor liberale, și-a majorat capitalul social cu 10 milioane de lei (echivalentul a 2,2 mil. euro), de la 198 mil. lei
Mandatul președintelui consiliului de administrație (CA) al Alpha Bank, Christos Giampanas, precum și cele pentru patru membri ai boardului expiră în luna martie, existând posibilitatea
Peter Tils, directorul general pentru Europa Centrală și de Est al Deutsche Bank, cea mai mare bancă germană cu active de 1.600 mld. euro (de 10 ori PIB-ul României), s-a întâlnit ieri
Raiffeisen Bank, deținută de grupul austriac cu același nume, a fost anul trecut a patra cea mai profitabilă bancă din sistem, cu un câștig net de 98 mil. euro (circa 436 mil. lei),
Acțiunile companiei de energie E.ON (EOAN), Bank of America Corporation (BAC) și Deutsche Bank (DBK) au fost cele mai tranzacționate pe sistemul alternativ al bursei de la București
Alior Bank, cea mai mai tânără bancă poloneză, care s-a avântat recent pe piața locală, caută un șef pentru sucursala de la București, deschisă în decembrie 2015.
Profitul net al Deutsche Bank s-a redus drastic în al doilea trimestru al anului, la 20 milioane euro, de la 818 milioane euro în perioada similară a anului trecut, pe fondul rezultatelor
Idea Bank, instituție de credit adusă pe piață de polonezii de la Getin Holding și construită pe scheletul Romanian International Bank, și-a majorat capitalul social cu 3,5 mil. lei
este posibilă o înjumătățire a numărului de bănci, dar nu într-un an-doi, ci pe termen mai lung, afirmă Mihaela Bîtu, deputy CEO, directorul diviziei de commercial banking la ING Bank