Saloanele de frizerie și coafură pentru copii și adolescenți sub brandul Ciufolici sunt prezente pe piața locală de 16 ani, prima unitate fiind deschisă în 1999 în zona Obor din Ca...
experiență globală, care să te ajute să îți răspunzi unor întrebări cheie la început, mai ales în cazul unei afaceri tip business to business, în care i soluții destinate organizațiilor mari
O mie de cesionari au primit despăgubiri de 7 miliarde de lei, însă nu au plătit impozite la stat deși au obținut profituri uriașe. Estimând că cesionarii au cumpărat dosarele de d...
Vineri, după ce deprecierile și corecțiile s-au instalat în lume, scăderea indicelui BET a fost de 0,64%, închizând puțin peste pragul de 7.000 puncte, cea mai mare depreciere fiind
Salariile absolvenților care se angajează într-o farmacie au ajuns în marile orașe la jumătatea nivelului din 2010, la circa 1.600 lei, pe fondul numărului mare de absolvenți și al
Dividendele plătite pentru anul trecut de cele mai mari aproape 200 de companii din Marea Britanie, după capitalizare, au crescut cu 16%, cel mai mare avans de la criza creditelor,
„Aceasta este cea mai mare tranzacție realizată vreodată de un fond de private equity în România și cea mai mare tranzacție în domeniul retailului din istoria țării“, spuneau atunci
Costurile în creștere de construcție determinate de inflația și dobânzile ridicate înrăutățesc situația în importante țări europene pe fondul unui dezechilibru dintre oferta și cer...