Un pacient care ajunge într-o clinică privată plătește între 260 și 300 de lei pentru o consultație la oftalmologie, ORL sau neurologie, aproape dublu față de nivelul din 2017.
Acest an agricol a debutat cu o umiditate scăzută în sol și cu un regim de precipitații pe măsură, astfel că problema apei a fost, din nou, pusă pe masă.
A fi oligarh rus, sau doar un rus bogat, nu înseamnă nimic dacă nu-ți etalezi bogația undeva, de preferință pe pistele de schi din alpi sau pe coastele de azur ale Europei.
♦ Aprecierea puternică a companiei a pornit în februarie după ce Lorinc Meszaros, al cincilea cel mai bogat om al Ungariei și un apropiat al premierului Viktor Orban, a cumpărat 20%
În afară de firma Bog’Art SRL, care se ocupă cu activitățile propriu-zise de construcții, Doicescu controlează prin intermediul grupului Bog’Art și firme care activează, spre exemplu
Când ești sărac – adică nu ai sol, nu ai resurse, faci orice să fii bogat – adică inventezi roșiile fără sol, recuperezi pământul din mare, te organizezi minut cu minut să supraviețuiești
Pe lângă STRABAG SRL, care figurează la Ministerul de Finanțe cu afaceri de 919 milioane de lei în 2022, grupul mai include și alte firme pe plan local.
Este vorba de Alredia SRL, Egger Romania SRL, Explosiv Group SRL, Fagus Forest Prod SRL, Forest Land SRL, Genex Com SRL, HS Timber Productions SRL, Kronospan Romania SRL, Kronospan
Elena Cosma, fost director al departamentului de credite neperformante din cadrul Bancpost, va conduce de la 1 aprilie activitatea firmei de insolvență ZRP Insolvency SPRL, membră a