este Valentin Dorobanțu (40 de ani), care a lucrat anterior în CNADNR (Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România), AFER (Autoritatea Feroviară Română) și CFR SA
Atena Boca și Laura Baciu, două antreprenoare cu experiență în real-estate, au lansat The Estate, un business de management al proprietăților rezidențiale.
Tarom este controlată în proporție de 97,2% de Ministerul Transporturilor, iar din cauza unui management defectuos, compania a mers din pierderi în pierderi.
Cele mai importante declarații făcute de Simona Podgoreanu, profesor HR Management la ASEBUSS și director resurse umane la Agricover, la HR Conference 2014:
Există cerere și tocmai de aceea intrăm și pe această piață, dezvoltând propriile noastre proiecte prin Forty Management & Investment, un fond de investiții pe zona imobiliară rezidențială
Astfel, cei care plătesc integral taxa de înscriere la programul “Management de proiect”, precum și la cursurile “Business Operations” și “Supply Chain Inno…
De la crearea European School of Management and Technology cu două decenii în urmă în Germania, cu obiectivul pregătirii elitei capitaliste a țării, foarte multe s-au schimbat în ceea
NN Investment Partners, Amundi Asset Management și BRD Asset Management au cele mai performante trei fonduri deschise locale de obligațiuni în ultimele 12 luni, perioadă de timp care
Goldman Sachs Group, una dintre cele mai mari bănci de investiții de pe Wall Street, va cumpăra NN Investment Partners, divizia de management al activelor din cadrul NN Group, pentru