Acțiunile OMV Petrom (simbol bursier SNP) au înregistrat luni un raliu de aproape 8% la bursa de la București, de la 0,312 lei pe acțiune la 0,3365 lei pe acțiune, adică echivalentul
SIF Oltenia (simbol bursier SIF5) a vândut acțiuni la OMV Petrom (SNP) de 8,7 mil. lei în al doilea trimestru din 2020, respectiv în lunile aprilie, mai și iunie, arată calculele realizate
OMV Petrom (simbol bursier SNP), unicul producător locale de petrol și gaze, a înregistrat o creștere de 25% anul trecut la Bursa de Valori București, iar trendul pozitiv a continuat
Consiliul Județean Cluj a semnat ordinul de începere a lucrărilor de construire a parcului industrial Tetarom IV, investiție în valoare de peste 36,3 mil. lei (aproximativ 8 mil. euro
Consiliul Județean (CJ) Cluj negociază cu reprezentanții constructorului auto indian Tata Motors realizarea unei investiții în Parcul Industrial Tetarom 3 din comuna Jucu, transmite
Cei mai importanți exportatori ai României - Dacia, Rompetrol Rafinare, Ford, Honeywell și OMV Petrom – au trimis peste granițele țării în primele zece luni ale anului bunuri și servicii
Compania ARL Cluj, membră a grupului austriac Strabag, a câștigat, în asociere cu încă două companii, un contract în valoare de 14 mil. lei (circa 3 mil. euro), fără TVA, pentru reabilitarea
Faptul că peste 70% din industria IT e din outsourcing e o problemă pentru viitor, trebuie să dezvoltăm produse românești, a spus Gregory Rondin, director Pentalog București,la ZF Digital
FDSV ONLINE SRL (n.n. actuala SC Star Taxi App SRL) pusa la dispozitia clientilor nu constituie activitate de dispecerat taxi si nu necesita autorizare speciala reglementata de Legea
de ani, din Brașov, un antreprenor care are o experiență de peste șase ani în montarea de tâmplărie, a decis anul trecut să meargă pe cont propriu și și-a deschis o firmă de tip SRL-D