Familia Rusu a fost asistată în vânzarea participației de 75% din grupul Rus Savitar-Casa Rusu de o echipă formată din consultanți EY România și din avocați specializați în tranzacții
Iulian Căzăcuț (48 de ani), de profesie asistent medical, a intrat în business acum circa două decenii și a reușit să ducă afacerea Doly-Com SRL la 140 mil. lei în 2014 (ultimul an
Ministerul Finanțelor a semnat nouă acorduri de finanțare pentru acordarea de ajutor de stat în valoare de 151,1 milioane lei companiilor Coskunoz Ma, Maspex România SRL (2 proiecte
Producătorul de încălțăminte Clujana a ieșit din insolvență, la doi ani de la deschiderea procedurii, în condițiile în care compania a lansat aîn 2019 noi produse și are o rețea de
Allianz-Țiriac, liderul segmentului asigurărilor de sănătate, își menține poziția în clasamentul celor mai mari companii de asigurări de sănătate după subscrieri în primul trimestru
Producătorul chinez de smartphone-uri Xiaomi a blocat 75.723 de comenzi pentru sedanul său electric sportiv SU7 începând cu 24 aprilie și își propune să livreze peste 10.000 de unități
Compania Redont SRL, controlată de moștenitorii omului de afaceri Cătălin Chelu (decedat în 2014), a vândut ieri un pachet de acțiuni de 149.000 pe care îl deținea la producătorul de
Casa Națională de Pensii Publice a semnat un contract în valoare de 109,9 milioane lei, fără TVA, pentru un nou sistem informatic integrat, furnizat de asocierea AROBS Systems SRL și
pe care le încasează conducerea executivă, în timp ce restul de nouă companii private din prima ligă bursieră, adică acelea la care statul român nu deține pachetul majoritar de acțiuni
Topul celor mai valoroase 100 de companii realizat de 11 ani de ZF în parteneriat cu BT Capital Partners arată care sunt cele mai valorase companii locale și totodată reprezintă per