Un alt business vândut, în afară de compania de irigații, a fost o fermă agricolă, „cu inundații de opt ori într-un an“, unde, din fericire, exitul a fost curat, fără datorii la bănci
♦ Explicație fără ocolișuri pentru exitul de pe piața de servicii fixe: Competiția cu Digi era prea dură, dacă am fi rămas în România ar fi trebuit să investim mult în îmbunătățirea
După exitul de la Maravet, Vetimex Capital a fost implicată, printre altele, în cea de-a doua cea mai mare tranzacție de pe piața birourilor din Cluj, un deal de peste 30 de milioane
Anul acesta el a închis patru proiecte: vânzarea Optiplaza către Innova, investiția acționarilor FAN Courier în SLS cargo, exitul Burda din România și capitalizarea cu un pachet minoritar
susținerea dezvoltării și extinderii transportatorului de marfă, după ce în 2019 declara că fondul de investiții așteaptă încă trei ani ani maturizarea businessului și apoi va face exitul
Enigma System Mobile Virtual Network Operator S.R.L., o companie fondată în urmă cu aproape doi ani și care deține deja propria bază de numere de telefon de la Autoritatea de Reglementare
rechizitoriul și acordul de recunoaștere a vinovăției întocmite, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
Între Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate (CNAS) și HP România S.R.L
pandemia de coronavirus, a blocajelor de aprovizionare pentru semiconductori și a costurilor mai mari ale materiilor prime”, a declarat Mihai Boldijar, director general al Robert Bosch S.R.L