Romgaz, Transgaz și Nuclearelectrica sunt emitenții din structura indicelui principal BET care au lucrat în primele nouă luni din 2018 la cele mai ridicate marje ale rezultatului net
Acțiunile Nuclearelectrica (SNN), singurul producător de energie nucleară din România și cea mai performantă acțiune din structura indicelui principal BET s-au apreciat vineri cu 0,49%
aglomerată ședință bursieră de la începutul acestui an în contextul în care opt companii din prima ligă bursieră, adică jumătate din totalul emitenților ale căror acțiuni intră în structura
Cele 13 companii ale căror acțiuni sunt incluse în structura indicelui principal BET au raportat afaceri de aproximativ 25 miliarde de lei în primul semestru din 2018, plus 5,4% față
Din rândul celor 16 acțiuni care intră în structura indicelui principal BET, adică acele acțiuni care alcătuiesc prima ligă bursieră de la București, doar două - Fondul Proprietatea
franceză GRTgaz, consorțiu franco-român care intenționau să achiziționeze 66% din DESFA, operatorul rețelei de gazoducte al Greciei, au fost descalificate din licitație întrucât structura
Romgaz (5,7% creștere ale acțiunii pe parcursul săptămânii trecute), Petrom (0,6%), Electrica (0,6%), dar și companii cu pondere mai scăzută în structura BET, precum Nuclearelectrica
Romgaz (5,7% creștere a acțiunii pe parcursul săptămânii trecute), Petrom (0,6%), Electrica (0,6%), dar și companii cu pondere mai scăzută în structura BET, precum Nuclearelectrica
Cehia este pregătită să intre în zona euro, dar a ales să nu se grăbească deoarece sunt de așteptat reforme la nivelul guvernanței euro și vede unele provocări de structură serioase
luni randamentul acțiunilor românești este de 24,7%, față de 2,2% cât au cumulat restul piețelor de frontieră ♦ În total, bursa de la București are în prezent o pondere de 6,6% în structura