ASF a alocat 1,1 mil. lei pentru bilete de avion
și emiterea de bilete de avion, potrivit unor informații din sistemul electronic de achiziții publice (SEAP).
↑↓ alege · Enter deschide · Esc închide · Toate rezultatele
10000 de rezultate în articole · cele mai relevante primele
și emiterea de bilete de avion, potrivit unor informații din sistemul electronic de achiziții publice (SEAP).
Echipa antrenată de Edi Iordănescu a reușit astfel să se califice la Campionatul European de Fotbal după opt ani, ridicând moralul fanilor care au rămas dezamăgiți după ce România a
Franța a câștigat de două ori campionatul european, în 1984, când a fost gazda competiției, respectiv în 2000.
Afacerile de peste 250 mil. euro din România ale grupului Heineken vor face parte de la 1 iulie din noua regiune pe care olandezii o numesc Europa, ca parte a unui proces amplu de
100 mil. euro este valoarea fondului pe care Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare l-a alocat pentru investiții în sectorul de turism al Albaniei, scrie Balkaneu.
Consiliul Baroului București a hotărât, luni, excluderea din profesia de avocat a lui Cătălin Voicu, care execută o pedeapsă de șapte ani de închisoare, pentru fapte de corupție, decizia
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, după ședința coaliției, că PSD îl susține pe Victor Ciorbea pentru postul de Avocat al Poporului, el arătând că se bucură că acesta a acceptata
Roxana Andraș, de profesie avocat, și-a lansat recent propriul brand de modă OuiMehNon, colecția fiind vândută în magazinul online propriu.
Casa Albă a anunțat că Donald Trump (foto), președintele SUA, l-a nominalizat pe Andrei Iancu, avocat de origine română, pentru funcția de director al Oficiului pentru Brevete și Mărci
Este greu de imaginat o zi mai proastă din mandatul de președinte al lui Donald Trump decât ziua de marți, scrie CNBC.