Anul 2021 a început foarte energic în ceea ce privește angajările, cu creșteri de solicitări de recrutare în domenii precum retail, tehnic, automotive, farmaceutic, logistică și transport
OMV Petrom a fost găsită vinovată de ucidere din culpă și a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 750.000 lei, precum și a unor daune civile de 135.000 de euro, în cazul copilului
Noile generații din România se îndreaptă mai mult către o cultură individualistă, precum culturile occidentale ale căror valori le preluăm din ce în ce mai mult.
De asemenea, fiecare plată în plus, de minimum 100 de lei (echivalentul în moneda locală), îți dublează, triplează, ba chiar îți multiplică serios șansele de a câștiga premiul cel mare
„NIS 2 introduce principii clare precum responsabilizarea managementului, extinderea ariei de entități vizate, și o listă de zece măsuri minime de securitate ce trebuie implementate
Oliviu Matei, fondator Holisun: Piața digitalizării din România este în plină „explozie“, în special în sectoare precum educație, sănătate și administrație publică, unde nevoia de soluții
“În sectorul prefabricatelor din beton armat și precomprimat, precum și al stâlpilor electrici, elementelor de autostradă, pieselor prefabricate și grinzilor pentru poduri rutiere,
Sectorul energetic din România este suficient de matur pentru a atrage investiții fără subvenții permanente, spune Miruna Suciu, managing partner în cadrul casei de avocatură Suciu...
♦ Selecția plasează firma românească alături de giganți internaționali precum Capgemini, equensWorldline și Giesecke+Devrient, care vor contribui la celelalte module ale infrastructurii