Bursa de Valori București numără în prezent 370 de companii listate, înregistrând o capitalizare totală de circa 150 de miliarde de lei, cât și 140 de emisiuni de bonduri listate, spune
România este printre singurele state europene care nu au reușit să stabilească o conexiune directă cu rușii de la Gazprom pentru importurile de gaze naturale.
Numărul insolvențelor din România ar putea crește în acest an cu peste 12%, în linie cu situația din celelalte state europene, în contexul crizei create de pandemia de coronavirus,
Piața locală se află pe locul 57 în lume din aproape 200 de state în funcție de poluarea aerului, România stând mai bine decât toate țările din regiune, dar mult mai slab decât cele
Fondului pentru modernizare, finanțată din veniturile provenite din schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), sumă care sprijină 39 de proiecte energetice în zece state