Creșterea stocului de credite în lei pentru achiziția de locuințe a accelerat luna trecută, avansul față de nivelul de la finalul lunii aprilie fiind de 800 mil. lei, în timp ce creditele
Institutul de estetică corporală și facială AVRA Aesthetic Institute a fost lansat în anul 2017 în urma unei investiții de peste 400.000 de euro, bani proveniți din fondurile proprii
Investitorii chinezi sunt dispuși să pompeze 250.000 de euro în sectorul imobiliar grecesc pentru a obține o viză chiar dacă nu sunt activi pe piața respectivă, a declarat un avocat
Sectorul imobiliar comercial și cel industrial din Europa de Est sunt în continuare atractive pentru dezvoltatori, în condițiile în care volatilitatea de ordin politic este contrabalansată
din centrul Bucureștiului către un grup de investitori imobiliari din rândul cărora face parte și Ionuț Dumitrescu, fondator al firmei de consultanță imobiliară Eurisko.
Numărul companiilor de tip SRL nou-înființate în perioada 2010-2021 s-a dublat, iar anul trecut a fost pentru prima dată depășit numărul de 100.000 de SRL-uri nou-înființate,
Compania Măr SRL din Drăgășani, județul Vâlcea, producătorul de vin deținut de familia guvernatorului Băncii Naționale a României, a avut anul trecut venituri în creștere cu 26%, înregistrând