condițiile în care gradul de îndatorare este mult mai mic, iar lucrările de construcții se fac în mare parte prin capital propriu, speculativ, a declarat Ilinca Păun, fost managing partner
(ACUE)
energie
4.04
Ion Ghizdeanu
președinte
Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNP)
business legal
3.04
Daniel Anghel
partener, liderul Departamentului de
Numărul mic de proiecte de energie verde puse în funcțiune, în contextul în care discuțiile se poartă pe mii de MW, trebuie pus într-un context, acela în care România abia acum
Fondul de Pensii Facultative NN Optim, administrate de către NN Asigurări de Viață, respectiv Fondul de Pensii Administrat Privat NN, sub administrarea NN Pensii, și NN Investment Partners
Catalogul Top 100 cele mai valoroase companii din România, realizat în colaborare cu casa de investiții BT Capital Partners, a ajuns la a treisprezecea ediție.
Casa de avocatură MPR Partners Î Maravela, Popescu & Roman a asistat compania olandeză Nederlandse MKB în achiziția dezoltatorului de software BusyMachines cu capital olandezo-român
Tranzacția dintre fondurile de investiții Mid Europa Partners și Enterprise Investors privind vânzarea Profi a fost semnată ieri-dimineață după o noapte albă de negocieri
Compania E.ON Energie România a lansat, în luna iulie, o ofertă pentru clienții casnici care doresc să producă energie verde din energia solară și să consume astfel mai puțină electricitate
Compania E.ON Energie România a lansat, în luna iulie, o ofertă pentru clienții casnici care doresc să producă energie verde din energia solară și să consume astfel mai puțină electricitate