departe, potrivit aceleiași surse, circa 7.600 de mici investitori în energia verde aveau contractele de racordare la rețea, o etapă mai avansată, pentru finalizarea proiectelor solare
Prin instalarea de panouri fotovoltaice, mai mult de 10% din necesarul de electricitate al stațiilor de alimentare cu carburanți provine din energie solară.
credit de 1,25 miliarde lei de la BRD, cu scadența la 7 ani, pentru achiziția de participații și realizarea de investiții directe în proiecte bazate pe energia produsă de vânt sau solară
În luna august, 8 parcuri solare, cel mai mare având o capacitate instalată de 270 MW, au primit avizele tehnice de racordare la rețea, o primă etapă în procesul de realizare a unei
Proiectul solar Rătești (Argeș), cu o capacitate uimitoare de 155 MW, a marcat intrarea noastră pe piața de energie solară din România“, spune Batuhan Ildas, managing partner în cadrul
Moneda americană a sărit joi peste pragul de 5 lei, BNR afișând un curs de 5,01 lei/dolar, cu 0.68 % peste nivelul de miercuri, în timp ce euro s-a depreciat ușor, cursul coborând la
de Transelectrica, operatorul sistemului național de transport de energie, cu un rol esențial în dezvoltarea regenerabilelor, arată că pe data de 31.05.2023 proiectele eoliene și solare
economică agreat la nivelul UE
În raport cu dolarul american, leul a reușit să se aprecieze în opt luni, cursul scăzând cu 4,6% față de nivelul de la sfârșitul lui 2019, la 4,0631 lei/dolar