Un asistent medical care aplică pentru un job în străinătate poate primi un salariu cuprins între 2.300 și aproape 3.000 de euro net pe lună, aceasta fiind poziția pentru care se pot
Familia Socea din Cluj, de al cărei nume se leagă afacerea EnergoBit, a finalizat o investiție de 10 milioane de euro într-un spital de recuperare, Polaris Medical, situat lângă Cluj-Napoca
Omul de afaceri Robert Șerban, care deține împreună cu soția sa Georgeta afacerea din domeniul serviciilor medicale private Gral Medical, spune că se așteaptă ca în cele două săli de
Presiunea tot mai mare generată de inflație ajunge să se resfrângă și asupra segmentului medical, aducând costuri mai mari pentru consumabile, utilități și forța de muncă, a spus Tiberiu
Un asistent medical specializat în radiologie are un salariu cuprins, în medie, între 700 și 900 de euro net pe lună, după cum arată datele de la platforma de recrutare online BestJobs
În Hunedoara, de exemplu, sunt 15 cadre medicale infectate și au fost raportate mai multe decese, iar în Arad sunt 16 cadre medicale confirmate cu coronavirus.
Președintele Societății Române de Microbiologie, Alexandru Rafila, a subliniat rolul pe care trebuie să-l joace întreg sistemul de sănătate românesc după relaxarea restricțiilor im...
Grupul de servicii medicale private Gral, al cincilea cel mai mare jucător de pe piață, controlat de antreprenorul român Robert Șerban, a finalizat anul 2018 cu afaceri de 125,4 mil