„În general companiile caută soluții și parteneri de încredere, iar tehnic vorbind caută opțiuni self-service pentru clienții lor, atât online, cât și offline.
Dincolo de carburant clasic, care este cumpărat de la cele trei rafinării locale (Petrobrazi-OMV Petrom, Petrolel-Lukoil și Rompetrol Rafinare), stațiile sunt dotate cu spălătorii self-service
Soluția Charisma HCM permite totodată introducerea online a noilor angajați, a contractelor de muncă, dar și self-service pentru angajați, prin care aceștia își pot solicita eliberarea
La finalul anului, BT avea aproape 350 de bancomate multifunctionale BT Express Plus, care permit operatiuni self-banking, precum depuneri de numerar sau schimb valutar non-stop.
De asemenea, se cumpărau proiecte de self service ori de producere a brichetelor sau a paleților, dacă proiectele erau finanțabile, iar numărul de angajați era rezonabil.
ING Bank pe piața locală a fost conturată în jurul conceptului de digitalizare, iar de la finalul anului trecut toate sucursalelor băncii au fost transformate în unități de tipul self-service
conturată în jurul conceptului de digitalizare, iar la începutul acestui an banca a anunțat că un pas în acest sens va consta în transformarea tuturor sucursalelor în unități de tipul self-service
coordonarea activităților destinate clienților rezidențiali, centrate pe inițiativele comerciale și se va concentra pe simplificarea produselor și pe promovarea conceptului <<self-service
Portofoliul Headlight Solutions acoperă terminale self-service implementate deja la companii din utilități (gaze și electricitate), instituții publice și retail, soluții de securitate