Lipsa precipitațiilor din sol din Dobrogea și Bărăgan, în special, îi îngrijorează pe fermieri, iar Adrian Chesnoiu, ministrul agriculturii, susține că în anul agricol 2021-2022 România
ar fi, nu poate elimina complet riscul unui incident atunci când sunt exploatate vulnerabilități din aplicații sau parole slab protejate, a transmis Serviciul Român de Informații (SRI
ANCPI, sprijinite de specialiști ai Serviciului de Telecomunicații Speciale (STS) și ai Centrului Național Cyberint – structura specializată a Serviciului Român de Informații (SRI
Răzvan Vâlceanu, CEO al Carbon Smart - soluție de monitorizare a carbonului din sol: Obiectivul pentru 2022 este să punem România pe harta globală a proiectelor verzi.
presupune efectuarea unui număr minim de lucrări asupra solului sau chiar deloc, așa cum se făcea în urmă cu sute de ani când plugul nu exista, pentru a păstra apa, dar și azotul în sol
Cele patru companii care asigură serviciile de la sol pentru companiile aeriene și pentru pasagerii care tranzitează aeroportul Otopeni sunt Globe Ground România, Menzies Aviation România
În 2004, compania s-a dezvoltat prin înființarea Avitum România, o firmă specializată în furnizarea de servicii de dializă, care în 2015, ultimul an pentru care există date publice,
Fabrica de prelucrare a oțelului voestalpine Steel Service Center Romania SRL din Giurgiu, deschisă în 2012 în urma unei investiții de 20 mil. euro, a avut în prima jumătate a anului
Philip Morris Trading SRL, compania de comerț cu țigarete a gigantului american, a încheiat anul trecut cu o pierdere de aproape 5 milioane de lei la afaceri de 2,1 miliarde de lei