Rusia a devansat Arabia Saudită devenind cea mai mare sursă de importuri petroliere pentru China anul trecut, evidențiind ineficiența eforturilor Occidentului de a priva Kremlinul de
Consiliul Județean Satu Mare a obținut o finanțare în valoare totală de aproximativ 1,8 mil. euro pentru 4 proiecte depuse prin Programul de Cooperare Transfrontalieră ENPI HUSKROUA
Conducerea băncii private Rothschild, cea mai mare instituție bancară „de familie“ din lume, a fost preluată de Alexandre de Rothschild, după retragerea tătălui său David de Rothschild
România s-a situat în 2017 pe locul al treilea din UE în rândul țărilor cu cel mai mare deficit bugetar, fiind întrecută la acest capitol doar de Spania și de Portugalia.
Germania a înregistrat cel mai mare excedent de cont curent din lume pentru al treilea an consecutiv în 2018 grație exporturilor solide care stârnesc mânia președintelui american Donald
O inversare a curbei yieldurilor obligațiunilor ar putea reprezenta un semn al riscurilor de recesiune în cea mai mare economie a lumii, a avertizat Bob Michele, șef al diviziei de