Exitul total
Totul a culminat însă anul acesta cu anunțul făcut de Enel privind decizia de a-și lichida poziția din segmentul distribuției și furnizării de energie din România, în
Cum grupul rus a ajuns să reprezinte o treime din veniturile companiei, cel mai sumbru scenariu ar fi ca Lukoil să-și închidă rafinăria de lângă Ploiești, după exitul din Ungaria și
A fost o analiză profundă a performanței și pieței locale și am amânat exitul până în momentul în care nu am mai avut altă soluție“, spun reprezentanții companiei.
„Odată cu exitul nostru după o călătorie de opt ani, suntem încrezători că, alături de Vitruvian Partners, Bitdefender va continua expansiunea globală cu produse revoluționare”, a
foarte interesant este că pe măsură ce americanii par grăbiți să-și închidă pozițiile din zona de explorare și producție de gaze naturale din România, dovezi în acest sens fiind exitul
În statisticile Transgaz, de exemplu, startul proiectului era estimat pentru anul 2024, dar din cauza schimbărilor legislative, care au dus la exitul ExxonMobil din proiect, producția