La 33 de ani, Bogdan Ciobănescu este direct responsabil de administrarea activităților de investiții și cash management din cadrul Allianz-Țiriac Asigurări, având în gestiune active
Roca, o platformă de investiții și management destinată companiilor românești, a înființat Roca X, un fond de investiții ce are ca scop finanțarea start-up-urilor active în sectorul
Divizia comercială a Coca-Cola HBC Ungaria trece printr-un proces de restructurare, compania desemnând în același timp două noi persoane în poziții nou-create de management, relatează
Valeriu Toma, head of property management CTP Invest, este de părere că în perioada următoare sectorul logistic se va dezvolta, primind acest sens semnale bune de la chiriași și clienții
Lucrările de reamenajare a complexului comercial Iulius Mall Timișoara s-au încheiat în urma unei investiții de peste 3,5 milioane de euro, făcute de compania Iulius Management Center
Tot mai multe companii își organizează ședințele de management la crame, după doi ani în care angajații au lucrat mai mult de acasă, iar întâlnirile au avut loc în mediul online.
Expunerea la diverse medii și culturi de business face de multe ori diferența dintre nivelul pachetului salarial al unui expat recrutat pentru o poziție de top management și al unui
Platforma de management educațional Adservio din Iași, fondată de antreprenorul Alexandru Holicov, se află în discuții cu investitori pentru o finanțare care să ajute compania să iasă
inclusiv în România, în anii care vor urma, interesul pentru regiune fiind mai mare decât riscurile economice și geopolitice, arată un raport al firmei americane de consultanță în management