of business development, Impetum Group a spus, în cadrul videoconferinței ZF/CITR: ”Restructurarea – noua șansă așteptată de antreprenori” că 20% din cele 32.000 de companii cu impact
Voi” România și Federația Europeană a Băncilor Etice și Alternative se asociază pentru lansarea primei instituții financiare nebancare care va facilita finanțarea afacerilor cu impact
Comunitatea românilor din afara graniței joacă un rol important în dezvoltarea economică a României, iar impactul lor în economia locală poate ajunge la zeci de miliarde de dolari pe
Din 2011, consumatorii de energie din România plătesc prin facturile lunare o taxă pentru susținerea cogenerării de înaltă eficiență, adică a producției de energie termică și elect...
Pentru o economie sănătoasă, avem nevoie de antreprenori locali, pentru că aceștia au impact asupra economiei, în fiecare zi“, a subliniat Andrei Cionca, Președinte CITR Group.
vreme nu aveam o idee clară despre cum ar trebui să fie acest drum, cât de greu sau cât de lung, dar ceea ce știam sigur era că vreau să fac ceva bun în viață, semnificativ și cu un impact
Deși măsurile au potențialul de a afecta profitabilitatea companiilor listate – inclusiv un impact estimat de minimum 500 mil. lei pentru Banca Transilvania – Bursa de Valori și inclusiv
Economia globală a rezistat turbulențelor comerciale din prima jumătate a anului 2025, dar în trimestrele următoare se vor resimți efectele cu impact pe termen lung, arată raportul