Banca românească cu capital grecesc Alpha Bank, plasată în top 10 al celor mai mari bănci locale după active, a listat miercuri la Bucuresti prima emisiune de obligațiuni ipotecare,
Directorul general al Bank Of America, Brian Moynihan, a câștigat 26,5 milioane de dolari în 2019 sub formă de salariu și bonusuri de performanță, potrivit unui document publicat la
Serbia dorește să obțină susținerea băncii chineze Exim Bank pentru executarea planului său de investiții în infastructura de transport pe perioada 2020-2025, a anunțat ministrul sârb
Euro prinde din urmă dolarul ca monedă de împrumut la nivel mondial, dar acest lucru nu înseamnă că cineva vrea să îl dețină, avertizează Deutsche Bank, potrivit Bloomberg.
fondul creșterii numărului de defaulturi și lichidității deficitare pentru companiile private chineze, băncile țării permit prăbușirea unor companii, o tendință despre care Deutsche Bank
Compania de inginerie și tehnologie Simtel Team (SMTL), lider național în domeniul energiei regenerabile, a informat miercuri piața de capital cu privire la numirea Raiffeisen Bank
Borzești, în calitate de împrumutat, a actului adițional de prelungire a contractului de facilitate de credit tip revolving în sumă maximă de 40.000.000 de euro, încheiat cu CEC Bank