CEZ are datoria să evalueze posibilitatea unei oferte pentru preluarea diviziei din Slovacia a Enel, scoasă la vânzare de grupul energetic italian, a afirmat ministrul ceh al industriei
Cehii de la grupul energetic CEZ, care anul acesta vor termina o investiție de 1,1 miliarde de euro în cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa amplasat în două comune dobrogene
Criza va dura cel puțin 10 ani.
Cea mai mare temere a mea este legată de criza europeană. Dacă lucrurile merg prost, România va suferi. Această problemă trebuie rezovlată.
Consiliul de supraveghere al companiei cehe de electricitate CEZ a anunțat că a încheiat un acord privind vânzarea ultimelor active pe care compania le mai deține în Bulgaria către
Dezvoltatorul imobiliar ceh CTP intenționează să construiască la Belgrad o instalație logistică și tehnologică, cea mai mare din țară de până acum, scrie SeeNews.
Miliardarul ceh Peter Kellner va achiziționa cea mai mare companie de media bulgară, Nova Broadcasting, care deține unele dintre cele mai populare canale TV comerciale din această țară
în 2010 și 2011 de Mariana Gheorghe, CEO al Petrom (acum locul cinci), și apoi, în 2012 și 2013, de Steven van Groningen, președinte și CEO al Raiffeisen Bank (acum pe locul doi).