Petrom, cea mai mare companie locală, a scumpit carburanții comercializați în rețeaua proprie de benzinării cu 8 bani pe litru, aceasta fiind prima scumpire din ultima perioadă în care
Printre cele mai așteptate sunt rezultatele celei mai mari companii din România, OMV Petrom (SNP), care va anunța pe data de 8 august ce profit a obținut în prima jumătate a anului.
OMV Petrom, cea mai mare companie din România, a raportat în primul trimestru un profit net record de 1,385 mld. lei (318 mil. euro), cu 65% mai mare decât în primele trei luni din
Din 9.000 de sonde ale Petrom amplasate pe 240 de zăcăminte de petrol și gaze, cele mai mari sunt în Marea Neagră, zonă care deja aduce aproape 20% din producția de hidrocarburi a companiei
Petrom, cea mai mare companie din România, alături de ExxonMobil au demarat cea mai mare campanie de achiziție seismică 3D din Marea Neagră pe o suprafață de 6.000 de kilometri pătrați
SIF Oltenia (SIF5), unul dintre cei mai mari investitori financiari locali, a vândut marți un pachet de 23,8 milioane de acțiuni Petrom (SNP), reprezentând 0,04% din capitalul companiei
Fondurile americane cumpără în forță Petrom și Fondul Proprietatea, cele mai valoroase companii de pe bursa de la București, chiar dacă alți investitori fug din piață, iar perspectivele