Agenția americană de evaluare financiară Moody’s a redus cu patru trepte, de la Ba1 la B2, ratingul acordat companiei Hidroelectrica, cel mai valoros activ al statului român, care și-a
Ministerul de Finanțe nu va acorda garanții de stat pentru creditele luate de Hidroelectrica prin intermediul niciuneia dintre instituțiile unde poate lua decizii, spun surse oficiale
Cheltuielile cu energia achiziționată au fost una dintre categoriile de costuri de exploatare care au crescut substanțial anul trecut, Hidroelectrica fiind obligată să scoată din buzunare
Ministerul Economiei nu a ajuns la o înțelegere cu beneficiarii contractelor bilaterale de vânzare a energiei încheiate de Hidroelectrica, astfel că a transmis Ministerului Justiției
Hidroelectrica va organiza, în ianuarie, o licitație pentru achiziționarea unui sistem informatic de gestiune a resurselor companiei (ERP), cu instrumente de analiză managerială, valoarea
Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie din România, investește 23,7 milioane lei în modernizarea hidroagregatului HA1 Călimănești, lucrarea urmând să fie finanțată exclusiv
Firma de avocatură PeliPartners a asistat Hidroelectrica în procesul de achiziție a liniilor de afaceri aferente platformei ABC și platformei Câlnicel deținute UCM Reșița, cea mai
Mai multe grafice și tabele din domeniul Bursă&Fonduri mutuale Mai multe grafice și tabele din domeniul Energie Materialul a apărut în ediția din 30 octombrie 2023 a Ziarului Finan...
Mai multe grafice și tabele din domeniul Bursă&Fonduri mutuale Mai multe grafice și tabele din domeniul Energie Materialul a apărut în ediția din 18 septembrie 2023 a Ziarului Fina...
Directoratul Hidroelectrica, cel mai mare producător local de energie electrică, care urmează să se listeze la Bursa de Valori București, a fost numit vineri pe o perioadă de încă patru