subordinea prim-vicepreședintelui Cornel Coca Constantinescu care va avea rolul de a urmări efectuarea plăților în contul dosarelor de daună ale păgubiților companiei falimentare Astra
Compania de asigurări Astra, aflată în redresare financiară, a strâns numai 134.000 de lei în primele două etape de majorare a capitalului, iar pe 19 august este termenul final pentru
KMPG, administratorul special al Astra Asigurari, a contactat peste 30 de investitori strategici institutionali, iar cel putin cinci in ultima faza a discutiilor pentru preluarea asiguratorului
a Asigurătorilor a anunțat ieri că va primi cereri de despăgubire din partea persoanelor cu asigurare auto obligatorie emisă în Ungaria de către compania românească de asigurări Astra
Astra Asigurări a câștigat, pentru al șaselea an consecutiv, licitația pentru asigurarea flotei Tarom, cel mai mare client autohton în domeniul aviației, au declarat pentru MEDIAFAX
Consiliul de Administrație al Rafinăriei Astra Română (ASP) propune acționarilor răscumpărarea de acțiuni de pe piață, titluri care vor fi anulate pentru reducerea capitalului social
Compania Astra Holding Gmbh, controlată de antreprenorul german Thomas Manns, a cumpărat 2.500 de hectare de teren în județul Olt într-o tranzacție estimată de ZF la 12-15 mil. euro
Executivul de top din China al AstraZeneca Leon Wang a fost reținut de autoritățile chineze, a declarat producătorul de medicamente pentru Financial Times. Doi alți executivi actua...
Hobbyurile „conferă dimensionalitate“ vieților noastre, spune Robert Cross, care studiază obiceiurile și rețelele sociale ale celor mai performanți oameni de 20 de ani, notează Bloomberg